”Cele mai căutate oferte turistice sunt cele care au transportul sau cazarea gratuite, ori cele în care cumperi o vacanță și pe a doua o primești gratis”, spune Cristian Pandel, managerul turoperatorului Christian Tour.
În primele patru luni ale anului, Christian Tour a vândut aproape trei sferturi din pachetele sale pentru sezonul de vara. Comparativ cu aceeași perioadă din 2011, toruperatorul are o creștere de 50% a numărului de turiști, lucru care-i reafirmă statutul de agenția numărul unu din România, în domeniul vacanțelor ”În ultimii ani ne-am făcut treaba cunoscând foarte bine nevoile turiștilor. Așa am creat de fiecare dată tot felul de produse și oferte speciale cu mare priză la public, ceea ce ne-a ajutat să creștem spectaculos și să dominăm piața autohtonă de vacanțe. Faptul că avem o flotă de 20 de autocare și microbuze proprii, care au ieșit din leasing, ne-a permis să oferim transportul gratuit. Iar la cazările gratuite, ne-au ajutat partenerii noștri străini”, spune managerul.
”Volumul mare de camere pe care le luăm anual în garanție i-a sensibilizat în special pe hotelierii din Grecia și Turcia. Aceștia ne-au sprijin cu prețuri foarte bune și peste tot am primit bonus de volum un număr important de camere. Niciodată n-am avut prețuri așa de mici pe Grecia ca acum” , completează acesta.
În acest sezon au intrat în portofoliul destinațiilor estivale turoperate o mulțime de nume noi: Mallorca, Costa Brava, Costa del Sol, Estoril, Cascais, Sicilia etc.
De la Europa la China, doar un pas
Potrivit lui Pandel, agenția pe care o conduce a demarat o colaborare cu Agenția de Turism a Partidului Comunist din China. Câștigători, spun cei de la Christian Tour, sunt turiștii pentru că beneficiază de oferte foarte bune. ”Partea chineză a venit în sprijinul parții române cu o amplă campanie de ”outdoor”, destinată în special po