Mihaela Radulescu va purta la emisiunea "Alegerile Mihaelei" haine marca Dana BudeanuDe astăzi, telespectatorii se vor putea bucura din nou de emisiunile frumoase şi interesante realizate de Mihaela Rădulescu. Şi chiar dacă vedeta tv nu se află în România, aceasta va fi prezentă în fiecare duminică în casele voastre prin intermediul emisiunii "Alegerile Mihaelei", pentru care va face naveta şi îşi va lăsa casa în grija prietenilor.
"Mulţumesc. Pentru că aveţi grijă de casa mea, cât sunt plecată.... Şi mulţumesc pentru urări. Da, mâine (n.r. - duminica, 20 mai) încep emisiunea la Realitatea, de la 14.05. Vă spun dupa cum a fost. Sau îmi spuneţi voi, dacă tot plouă şi-o să vă staţi în braţe unii altora...", a scris Mihaela Rădulescu pe pagina ei de Facebook.
Ca şi până acum, vedeta va lucra cu o echipă de profesionişti, care se va ocupa în detaliu de imaginea ei. Dacă de coafurile Mihaelei va avea grijă Cornel Saru şi de machiaj Anca Rădulescu, de ţinute se va ocupa Dana Budeanu, care-i va crea, pentru fiecare ediţie, haine din linia vestimentară "Lolita", a carei imagine este chiar vedeta de televiziune. Prima emisiune "Alegerile Mihaelei" va fi transmisă în direct, de la mall Baneasa, duminică, la Realitatea TV, începând cu ora 14.05. Vor fi trei ore de live, în care invitaţii plini de farmec, vor face, în an electoral, altfel de alegeri.
Printre invitaţii de duminică ai Mihaelei Rădulescu se numără Loredana şi trupa ei, Sorin Oprescu şi familia, Elena Udrea, Cătălin Moroşanu cu mama lui, Crin Antonescu şi Rareş Mănescu. Emisiunea "Alegerile Mihaelei" va avea un format cu totul şi cu totul special, din care vor face parte invitaţi din viaţa politică, artistică, sportivă sau din lumea afacerilor.
Va face naveta Monaco - Bucuresti sase saptamani la rand! Mihaela Radulescu revine pe micul ecran duminica, la Realitatea TV, cu trei ore de live