Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kovesi trebuie să demisioneze şi să renunţe la titlul de doctor

Publicat in Vox Publica, duminică 20 mai 2012 ·

Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma unui plagiat similar cu al procurorului nostru general: în teza de doctorat i-au fost găsite cîteva zeci de paragrafe copiate. Cu doamna Laura Codruţa Kovesi ar trebui să se întîmple acelaşi lucru ca şi cu Karl-Theodor zu Guttenberg.

Aşa cum spune Cristian Teodorescu, doamna Kovesi ar putea avea scuza morală a ignoranţei, dar ceea ce a făcut ea tot plagiat se numeşte, aşa că o scuză legală nu poate avea. Conform legilor în vigoare aici şi acum, necunoaşterea legii nu absolvă pe nimeni de încălcarea legii, cu atît mai puţin pe un procuror general…

Dacă doamna Kovesi nu demisionează, atunci lupta contra plagiatorilor va fi moartă încă din faşă. În plus, în acest caz, se va crea o uriaşă discriminare în România: elevii nu mai pot copia la bacalaureat, dar cei din mediul universitar şi academic vor putea copia în continuare.

Atitudinea politicienilor, inclusiv a celor deghizaţi în analişti obiectivi, privitoare la furtul intelectual este una mizerabilă. Fiecare arată cu degetul la plagiatorii din gaşca rivală, minimalizînd impostura celor din propria gaşcă. Neruşinarea unora e împinsă pînă la sfidarea chiar şi a logicii elementare, am auzit la tv nişte analişti care se scremeau să demonstreze că e mai grav să ai, în cîteva sute de pagini, cîteva paragrafe copiate, decît să iei cu copy-paste articole sau cărţi întregi şi să ai contribuţie zero la lucrări care apar sub numele tău.

Tot mizerabilă mi se pare şi atitudinea intelectualior care tac, probabil prea ocupaţi cu elaborarea unor opere care vor aduce României noi premii Nobel, pentru literatură sau ştiinţă, dar mai ales pentru pace. Pacea hoţilor.

Fostul ministru german al apărării a ieşit din politică şi a pierdut titlul de doctor în urma unui plagiat similar cu al procurorului nostru general:

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 45 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 56 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 32 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 54 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°