Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu l-au aplaudat (toți) clujenii pe Victor Ponta. Ce pot face Ponta și Antonescu în cazul Roșia Montană

Publicat in Vox Publica, duminică 20 mai 2012 ·

Înainte de începerea festivităților de lansare a candidaților USL la Consiliul Județean și primăriile clujene, liderii alianței au avut parte și de o scurtă surpriză: la intrarea în Cinematograful ”Florin Piersic”, unde se desfășura acțiunea, erau așteptați de câteva zeci de tineri din cadrul Campaniei ”Salvați Roșia Montană!”.

Mai întâi părțile bune (diferențele). Chiar dacă niște polițiști (în civil) au vrut să-i înlăture pe protestatari, în urma unor negocieri directe cu organizatorii, aceștia au fost lăsați în pace pe trotuarul din fața sălii și apoi să intre în cinematograf, unde și-au afișat revendicările și steagurile. În plus, spre deosebire de predecesătorii lui, care treceau pe lângă astfel de manifestări în viteza a 5-a, Victor Ponta s-a oprit să vorbească cu ei. Și a făcut-o cu foarte mult entuziasm. Dar a avut parte de o surpriză: entuziasmul lui nu era pe aceeași ”lungime de undă” cu cel al manifestanților.

Ei bine, dacă se aștepta la mulțumiri, atunci s-a înșelat. Pentru că ceea ce îi solicitau cei din stradă era să-și țină cuvântul și să stopeze proiectul de la Roșia Montană. Că ceea ce au declarat și au făcut, atât el, cât și co-președintele de alianță, Crin Antonescu, după preluarea Puterii, este prea puțin liniștitor. Pentru că acum opozanții nu mai vor să audă promisiuni, ci vor să vadă fapte. Cum ar fi:

Atât înainte de preluarea Puterii, cât și ulterior, când (pe bună dreptate) l-a acuzat pe Traian Băsescu că face lobby pentru RMGC, Victor Ponta a solicitat transparentizarea cazului, întrebându-se retoric ”care sunt interesele președintelui, care îl fac să suțină într-o asemenea măsură proiectul celor de la RMGC?”. Acum poate afla. Corpul de control al primului ministru, aflat în subordinea lui, are atribuții care i-ar permite să primească răspunsul la foarte multe întrebări: cum a fost posibil ca diferite instituții administ

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 37 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 52 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 59 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°