Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scutul antirachetă NATO este valoros pentru Bulgaria, apreciază ambasadorul Rosen Plevneliev

Publicat in Gandul, duminică 20 mai 2012 ·

Bulgaria se va afla printre primele cinci ţări care vor beneficia de acoperirea scutului antirachetă al NATO, a declarat sâmbătă la Chicago preşedintele ţării, Rosen Plevneliev, relatează site-ul Novinite.com.

"Primele cinci ţări care vor fi acoperite de scut se află în Europa, iar Bulgaria este una dintre ele. Trebuie să fim foarte recunoscători şi beneficiem foarte mult. În prezent, aproximativ 30 de state deţin rachete balistice, iar în cele mai multe cazuri acestea nu sunt membre NATO, lucru ce reprezintă o ameninţare", a declarat, cu o zi înainte de deschiderea summitului, Plevneliev, care efectuează prima sa vizită în calitate de preşedinte în Statele Unite.

În opinia sa, prima etapă de instalare a scutului antirachetă s-a încheiat deja, având în vedere că în urmă cu o lună au fost efectuate teste, cu succes. Între celelalte state care se vor afla printre primele care vor beneficia de apărarea scutului, el a menţionat Turcia, România şi Polonia.

La sosirea sa la Chicago, unde va participa la summitul din perioada 20-21 mai, preşedintele bulgar a declarat pentru presă că este un lucru sigur că Bulgaria va participa la misiunea NATO din Afganistan chiar şi după 2014, cu instructori militari. De asemenea, el a subliniat că programul retragerii trupelor bulgare a fost deja aprobat de către Parlament şi că acesta nu va suporta nicio modificare.

Situaţia din Afganistan va domina programul reuniunii, alături de apărarea antirachetă în Europa.

Bulgaria se va afla printre primele cinci ţări care vor beneficia de acoperirea scutului antirachetă al NATO, a declarat sâmbătă la Chicago preşedintele ţării, Rosen Plevneliev, relatează site-ul Novinite.com.

"Primele cinci ţări care vor fi acoperite de scut se află în Europa, iar Bulgaria este una dintre ele. Trebuie să fim foarte recunoscători şi beneficiem foarte mult. În prezent, apr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: Călin Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE

Mediafax acum 26 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”.

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum 48 minute
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 5 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 4 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum o ora
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 2 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 3 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 5 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°