Am fost sâmbătă la o lansare de carte: ”Să nu ne răzbunaţi – Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia”, adunate de monahul Moise. Acest preot, Moise, s-a străduit să strângă mărturii cutremurătoare despre ”crucificarea moldovenilor” în Siberia. Dan Puric, prezent la acest eveniment, spunea că, citind cartea părintelui, vedea câtă suferinţă i se arăta ochilor, se gândea că mai rău nu se poate, apoi citea înainte şi feţele răului îşi arătau feţe mai hidoase. De îndată ce am ajuns acasă, am început şi eu să citesc şi, pe măsură ce parcurgeam paginile, părea că intru în lacrimile celor deportaţi în Siberia, părea că şed chiar acolo, în toată nedreptatea, în toată starea de dezumanizare, care pedepsea nevinovaţii, în răutatea, în mocirla, dar şi-n lumina fantastică a lui Dumnezeu, căci vedeam şi simţeam cum călăii îi şlefuiseră pe sfinţi. Acei oameni simpli şi-au întors feţele către Dumnezeu şi au simţit chemarea şi ajutorul divin prin vise şi viziuni, printr-o putere extraordinară de acceptare a suferinţei, ajungând – în cele din urmă – la puterea de a ierta şi a iubi, inclusiv la puterea de a-şi ierta călăii.

Iată câtă putere are sufletul omenesc, câtă putere de iubire şi de iertare. Cartea părintelui Moise m-a ajutat să gândesc comparativ şi să văd lumea noastră, timpurile, vremurile, oamenii, întâmplările şi toate cele ce se petrec azi cu recunoştinţă. Mi s-au trezit nişte ochi frumoşi în minte, care vedeau brusc că suferinţele noastre de azi şi ceea ce credem a fi traumatizant nu-i altceva decât o amăgire a minţii, o biată percepţie abstractă, care n-are habar ce-i Iadul pe Pământ. Că te-a părăsit un iubit sau o iubită, că cineva te-a insultat, că cineva ţi-a luat banii sau te-a ignorat, că a venit o biată furtună şi ţi-a smuls acoperişul, că ai un salariu mai mic sunt azi motive de mare suferinţă, cum lucruri cu mult mai mărunte decât acestea încarc