Londonezii au cucerit pentru prima dată Liga Campionilor, chiar pe terenul lui Bayern München, formaţie pe care au depăşit-o la penalty-uri, după ce nemţii le-au fost superiori la toate capitolele.
Chelsea continuă să fie o echipă ocrotită de soartă, iar finala de la München demonstrează acest lucru, londonezii reuşind să depăşească cinci momente decisive, iar la final să aducă trofeul în vitrina echipei.
Englezii au plecat ca out-sideri, pentru că gazdele aveau de partea lor tradiţia, publicul, valoarea echipei şi experienţa. Aceste lucruri n-au contat însă, aşa cum n-au contat nici în duelurile cu Barcelona (semifinale) şi Napoli (optimi), câştigate de Chelsea cu foarte multă şansă.
Meciul de pe Allianz Arena a început cu Bayern în atac. Puţini ştiu că antrenorul gazdelor, Jupp Heynckes, a fost un atacant veritabil, al treilea cel mai bun marcator din istoria Bundesligii, după Gerd Muller şi Klaus Fischer.
În 15 ani petrecuţi la Borussia Monchengladbach şi 3 la Hannover, Heynckes a marcat 243 de goluri. Iar ca antrenor are peste 600 de meciuri în prima ligă germană (locul doi după Otto Rehhagel), asta în condiţiile în care a antrenat şi şapte ani în Spania (Bilbao, Real Madrid şi Tenerife) şi unul în Portugalia (Benfica).
Nemţii l-au poreclit Osram, precum firma producătoare de becuri, deoarece atunci când lucrurile nu stau bine pe teren pentru echipa lui, faţa lui Jupp se înroşeşte. Heynckes şi-a împins elevii în atac, dar Robben şi Mario Gomez au ratat ocaziile primei reprize.
Chelsea a ripostat palid printr-un şut al lui Kalou şi în marea majoritatea a timpului englezii au stat în propria jumătate a terenului, aşa cum au făcut-o şi cu Barcelona, ivorianul Didier Drogba demonstrând că poate fi şi un bun fundaş central, dacă ar fi să ne luăm după numărul de mingi respinse din careul lui Cech.
