Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul MISA. Cum a scăpat Gregorian Bivolaru după ce s-a iubit cu minora Mădălina

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 20 mai 2012 ·

Declaraţiile mai multor martori şi anularea interceptărilor telefonice au fost motivele pentru care Gregorian Bivolaru a fost achitat de două instanţe.

Asta au susţinut procurorii în faţa judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie atunci când au cerut condamnarea la închisoare al liderului Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut. În baza acestora, Curtea Supremă a decis în luna aprilie să reţină spre rejudecare dosarul lui Gregorian Bivolaru. Magistraţii au desfinţat deciziile instanţelor care l-au achitat pe liderul MISA pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori.

Declarația acuzatoare: „Am făcut sex cu ”Grig”

Potrivit procurorilor, una din fetele minore care ar fi făcut sex cu Bivoalaru şi-a menţinut acuzaţiile şi în faţa magistraţilor, dar declaraţia acesteia nu a fost luată în seamă. Deasemenea, procurorii au arătat la Curtea Supremă că judecătorii au anulat mai multe declaraţii date de părinţii minorei Mădălina, cea care ar fi făcut sex cu Gregorian Bivolaru.

Cum a ajuns Mădălina în Capitală

Declaraţia mamei este una relevantă şi ar arăta cum liderul MISA ar fi convins-o să plece din Costineşti şi să se trasnfere într-un liceu din Bucureşti. În final, tânăra a ajuns într-un ashram al yoginilor din cartierul Ferentari. „Urmare a telefoanelor primite de la Gregorian Bivolaru care mi-a spus că ar ajuta-o să termine şcoala la Bucureşti, în luna decembrie 2002 am fost convinsă de fiica mea Mădălina şi aflându-mă întro stare de disperare am consimţit să o însoţesc la Colegiul Economic din Mangalia, unde mi-am dat seama că formele pentru mutare erau deja completate,” este declara’ia mamei Mădălinei.

„Influența extremă exercitată de Gregorian Bivolaru”

Familia Mădălinei a reuşit cu greu să dea de urma fetei şi au reuşit acest lucru doar cu ajutorul poliţiei. Totuşi, atunci când a fost găsită tânăra a da

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum 31 minute
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 3 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Avertizări meteo pentru ploi abundente, vijelii și ninsori. Meteorologii au actualizat prognoza pentru week-end

HotNews acum o ora
Meteorologii au actualizat sâmbătă dimineața prognoza. Cea mai mare parte a țării va fi afectată de ploi torențiale și vânt puternic, în timp ce la munte se vor semnala lapoviță și ninsoare. De sâmbătă, 28 septembrie, ora 18, până duminică, 29 septe

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum o ora
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

Armata israeliană continuă să bombardeze intens suburbiile din sudului Beirutului. Lider Hezbollah, vizat de lovituri

HotNews acum 4 ore
Israelul continua atacurile sâmbătă dimineaţa asupra suburbiilor din sudul Beirutului, bastion al Hezbollah, unde un raid de o violenţă fără precedent l-a vizat vineri, potrivit presei israeliene, pe liderul mişcării armate pro-iraniene, Hassan Nasr

FOTO Accident, astăzi, într-o localitate din Botoșani! Patru persoane au ajuns la spital

Botosani News acum 2 ore
Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 4 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Cod galben de ploi, începând de sâmbătă, în mai multe zone / De duminică, ploile se extind în toată ţara / Cod portocaliu, cu precipitaţii ce depăşesc 100 de litri pe metru pătrat / Vremea se răceşte semnificativ / La munte, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă cod galven de ploi, începând de sâmbătă după-amiază, în mai multe judeţe din Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi zone montane. De duminică, ploile se extind în toată ţara, iar pentru unele zone a fost emis cod port

Kamala Harris, vizită rară la graniţa dintre SUA şi Mexic / Trecerile ilegale ale frontierei sunt la cel mai scăzut nivel din 2020 / Imigraţia a ocupat un loc proeminent în alegerile prezidenţiale din 2024 - FOTO

News.ro acum 4 ore
Vicepreşedintele american Kamala Harris a făcut o călătorie rară la graniţa dintre SUA şi Mexic, încercând să contracareze atacurile republicanilor privind imigraţia, transmite presa internaţională. Potrivit CNN, imigraţia a ocupat un loc proeminent

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°