VOINŢĂ. După 10 ani de fumat intensiv, Diana Dumitrescu este mai hotărâtă ca niciodată să renunţe la acest viciuToate încercările Dianei Dumitrescu de a se lăsa de fumat au fost sortite eşecului, însă acum actriţa este mai hotărâtă ca niciodată să reuşească să scape de acest viciu care afectează peste 30% din populaţia României. Blonda a căzut în patima ţigărilor încă din adolescenţă, când, influenţată de anturaj, mai pufăia câte o ţigară, însă în apropierea majoratului s-a transformat într-o fumătoare înrăită, aşa cum a fost până acum aproximativ două săptămâni.
"Fumez de 10 ani. Am mai fumat şi înainte, dar aşa, mai mult mă prosteam, mai câte o ţigară, câte două, dar nu chiar aşa, tot timpul. Dar de 10 ani fumez încontinuu şi destul de mult, cam două pachete pe zi. Acum m-am înscris într-un program anti-fumat şi sper să am rezultate. Nu te laşi de pe o zi pe alta, dar am rărit ţigările, fumez cam 10 pe zi", ne-a povestit Diana Dumitrescu, extrem de mândră de reuşita ei. Deşi este foarte încântată de acest program anti-fumat şi a fost de câteva ori la şedinţele de consiliere, actriţa are totuşi câteva rezerve şi chiar a refuzat unele dintre propunerile făcute de medicii de acolo.
"În cadrul programului ni s-au recomandat şi medicamente. Dar eu nu sunt de acord să iau pastile ca să mă las de fumat. M-am uitat pe prospect şi aveau foarte multe efecte secundare, de la stări de rău, probleme cu stomacul şi până la depresie şi asta m-a cam speriat. Nu sunt dispusă să-mi asum aceste riscuri", a mai spus Diana. La sfârşitul lunii, mai exact pe data de 31 mai, va avea loc la Universitate un manifest susţinut de către cei care au reuşit să nu mai consume tutun, iar vedeta va participa şi ea, după cum a anunţat pe blogul personal.
Programul "Stop Fumat" se desfăşoară în etape
Acest program al Ministerului Sănătăţii a luat fiinţă