* două dintre accidente s-au produs în municipiu, iar al treilea în judeţ * mai multe persoane au fost rănite şi au ajuns la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare
Week-end-ul trecut a fost unul marcat, printre altele, şi de accidente rutiere. Primul eveniment rutier de acest gen s-a petrecut vineri, în jurul orei 17.00, când un brăilean în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe Bulevardul Independenţei, la intersecţia cu strada G-ral Eremia Grigorescu nu a respectat semnificaţia culorii roşu a semaforului electric, şi-a continuat deplasarea şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 60 de ani, din municipiu, ce a fost proiectat în autoturismul condus de alt bărbat (41 de ani), care circula pe strada G-ral Eremia Grigorescu. În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a ultimilor doi şoferi, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internaţi. Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând ca şoferul vinovat de accident avea în aerul expirat 0,11 mg/l alcool pur. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Tot vineri, dar în jurul orei, 22.00, un alt brăilean, în vârstă de 53 de ani, care nu avea permis de conducere dar deţinea un autoturism, a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, pe str. Şcolilor. Imediat după producerea accidentului, bărbatul a părăsit locul accidentului. În urma impactului, femeia a fost rănită uşor, ea fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a primit îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea. Politiştii l-au identificat pe şofer, în jurul orelor 23.20, pe strada Frumoas