Un pic de rău în bine și un pic de bine în rău. Pozitiv și negativ. Plus și minus. Ying și Yang. Bine și rău.
„N-aş scrie despre credința practicată dacă n-aș fi avut o discuție în care o pacientă îmi povestea despre fanteziile ei homicidare din perioada gravidiei de la care, spune ea, doar credința si rugăciunile au împiedicat-o să treaca la fapt. În plus, decizia că-și va re-direcționa obsesia asupra creșterii copilului. Astfel, s-a gândit ea, câtă vreme va avea o preocupare, nu se va mai gândi la lacerarea partenerului”, te înspăimântă Gabriel Diaconu, psihoterapeut la clinica Mindcare, din Capitală.
Fiecare e liber să construiască de aici un scenariu imaginar devreme ce azi, la ani de-atunci, femeia cu pricina vorbește tot cu un psihiatru.
„Ce e rău și ce e bine, tu te-ntreabă și socoate!”
Oamenii au o înţelegere categorică, dihotomică, a binelui. Spunem despre „discernământ” și capacitate psihică, egalmente, că sunt un corolar al graniței între două domenii abstracte: „bine” și „rău”. Mai mult, practicăm aceste credințe. „De cele mai multe ori, o astfel de practică rezultă în perpetuarea practicii însăși, perpetuum mobile, la fel cum, în Geneză, Dumnezeu continuă creația pentru ca a văzut Dumnezeu că este bine! În paranteză fie spus, nimeni nu poate sugera ce s-ar fi întamplat dacă Dumnezeu ar fi vazut ca nu este bine! În psihiatrie o bună parte din pacienții care au alterări ale dispoziției sau gândirii, încep prin a descrie suferinţa lor ca fiind o absență a binelui și nu rareori o prezență a răului. Mi-a fost rău, mi s-a facut rău, cred că nu mi-e bine”, explică psihiatrul.
Oamenii au „gânduri rele”! Cu excepția bucuriei și prosperității, majoritatea emoțiilor sunt etichetate „rele”: furia, frica, tristețea.
„Am văzut negru în fața ochilor, parcă peste tot unde mă uit văd doar gri, de parcă toată culoarea ar fi dispărut din lume
