Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul belgian a plecat singur la Summit-ul NATO de la Chicago cu o cursă comercială

Publicat in Adevarul, duminică 20 mai 2012 ·

Elio di Rupo, unul dintre cei mai nonconformiști lideri europeni ai momentului, a ales să călătorească precum un turist obișnuit, în Statele Unite, pentru a participa la summit-ul Alianței Nord-Atlantice de la Chicago.

Di Rupo a plecat spre Statele Unite neînsoțit, de pe aeroportul din Frankfurt, Germania, iar pe parcursul zborului nu a beneficiat de niciun tratament preferențial, notează sudinfo.be. Aceasta în condițiile în care delegația oficială belgiană, care îi mai cuprindea, printre alții, pe ministrul de externe, Didier Reynders și pe ministrul apărării, Pieter De Crem, a călătorit la Chicago cu o cursă specială, la bordul unei aeronave Airbus A330.

Premierul belgian a explicat, odată ajuns la Chicago, faptul că a decis să călătorească în acest fel cu mult înainte ca administrația sa să închirieze o aeronavă pentru transportul întregii delegații oficiale.

"Am făcut rezervările ( n.r. - la avion și la hotel) cu mult timp înainte să știm că vom avea la dispoziție un avion pentru delegație", a explicat di Rupo, lăsându-i pe ziariști să se întrebe totuși cum a fost posibil ca premierul să nu știe cum va călători delegația sa în SUA.

Di Rupo a revenit apoi și a explicat adevăratul motiv pentru care a ales să călătorească în acest fel. "Am dorit să fiu bine odihnit înaintea unei reuniuni atât de importante", a explicat di Rupo, care a și sosit la Chicago cu o zi înaintea restului delegației oficiale.

Summit-ul NATO de la Chicago, considerat cel mai important de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, a debutat duminică și va dura două zile. Celor 28 de ţări din Europa şi America de Nord, membre ale Alianţei Nord Atlantice, li s-au alăturat state din Asia şi Orientul Mijlociu care participă la coaliţia din Afganistan.

Elio di Rupo, în vârstă de 61 de ani, este unul dintre cei mai nonconformiști lideri europeni ai moment

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 59 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 56 minute
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°