Se spune tot mai des că fotbalul a evoluat şi că a devenit o afacere în care nu plăcerea jocului sau onoarea contează, ci banii. O analiză pe decenii a premiilor luate de cei care au câştigat titlul de campioană a României arată că această formulă are acoperire. Suntem curioşi câţi dintre jucătorii care se luptă acum pentru cununa de lauri a Ligii I ar mai “puse osul” dacă ar fi premiaţi cu un aragaz, cum a fost Ion Voinescu, în 1952, când a cucerit titlul cu Steaua. Se spune tot mai des că fotbalul a evoluat şi că a devenit o afacere în care nu plăcerea jocului sau onoarea contează, ci banii. O analiză pe decenii a premiilor luate de cei care au câştigat titlul de campioană a României arată că această formulă are acoperire. Suntem curioşi câţi dintre jucătorii care se luptă acum pentru cununa de lauri a Ligii I ar mai “puse osul” dacă ar fi premiaţi cu un aragaz, cum a fost Ion Voinescu, în 1952, când a cucerit titlul cu Steaua.

“În 1952 câştigam bine în comparaţie cu cetăţeanul de rând. Salariul de locotenent-major era de 700 de lei pe lună, dublu faţă de salariul mediu. Prima de victorie era 300 de lei, fie acasă, fie în deplasare, iar la egal nu se lua nimic. Pentru eventul din 1951 am luat 700 de lei, iar pentru titlul din 1952 am primit un aragaz. Un alt avantaj era că aveam magazinele armatei, nu stăteam la cozi, alimente se găseau mai uşor. Pot spune că trăiam decent”, ne-a povestit le- gendarul portar Ion Voinescu, acum în vârstă de 83 de ani, campion cu CCA (Steaua, în 1952).

Ion Nunweiller a jucat toate meciurile sezonului în care Dinamo a cucerit titlul, cu 36 de puncte, în 1962. “Am primit 2.000 de lei, echivalentul a două salarii medii, bani cu care îţi luai un frigider. Federaţia ne-a dat tricourile de campion, o cupă şi felicitări. Aveam primă de joc câteva sute de lei. Avantajele erau că evoluam la o echipă serioasă, primeam grad şi puteam