„Am văzut frânghia pe scară, în şură... Am fugit repede şi când am pus mâna pe el, am simţit ca şi cum ai pune mâna pe omul cald, pe omul viu. Florine, ce-ai făcut, mă? Dar n-a mai apucat să răspundă, se dusese”, ne povesteşte Gheorghe Torz, unchiul copilului. Omul a cules din frânghie trupul mic al nepotului, l-a întins în bătătură jos, în zăpadă şi s-a chinuit disperat să-l readucă la viaţă. Nu putea să moară aşa la 11 ani. A mai încercat să-l învie o vreme şi într-un final şi-a dat seama că altceva nu mai are ce-i face decât să-i pună lumânarea la cap.

Era o vineri de februarie, ora 4 fără un sfert. În dimineaţa aia copilul Florin Bâle din Târşolţ (Satu Mare) se sculase bine dispus, se îmbrăcase, plecase la şcoală, se jucase, râsese cu copiii şi fusese ascultat la franceză. Pe urmă venise acasă, se dezbrăcase de hainele de şcoală, mâncase cartofi prăjiţi, se dusese în şură şi-şi pusese singur gâtul în ştreang.

N-a lăsat nici un bilet de adio. Unchiul bănuieşte, însă, de ce s-a omorât: “Cred că totuşi, de dorul părinţilor, deşi mie nu-mi spunea niciodată asta, era închis în el, nu vorbea. Nu se plângea niciodată de nimic să nu ne supere pe noi. Dacă aş fi bănuit numai că din cauza părinţilor era el tot timpul atât de trist, l-aş fi luat de mână şi l-aş fi dus în Franţa, la ai lui”. De fapt, asta spun toţi vecinii şi colegii lui Florin, dacă-i întrebi. Anume că, în ultima vreme, băiatul spunea tuturor că îi e foarte dor de mama şi de tata şi că abia aşteaptă să plece la ei.

Ca 80% din comună, mama şi tatăl lui Florin erau duşi în Franţa, la muncă, de vreo trei ani. Se vedeau de câteva ori pe an, mai mult de sărbători. Anul acesta, înainte cu o lună să se omoare copilul, îl vizitase mama. Femeia venise acasă nu neapărat de dorul lui, ci cu treabă; avea nevoie să-şi schimbe nişte acte. A fost ultima dată când Florin a implorat-o cu cerul şi pământu