Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat duminică, la Chicago, că a mai discutat cu preşedintele Traian Băsescu pe tema analogiei cu măsurile dictatorului italian Mussolini, însă a refuzat să precizeze ce părere a avut şeful statului despre teoria sa.
"Am mai discutat, sigur", a spus Marga, care a reluat explicaţia că textul său, despre analogia între măsurile luate de dictatorul italian şi cele susţinute de preşedintele Băsescu în ultimii ani, a fost publicat în volumul său "România actuală", apărut în urmă cu zece luni, care e fundamentat pe lucrări internaţionale.
"Textul meu respectiv e publicat în volumul România actuală, apărut în urmă cu zece luni, se poate consulta volumul. Textul spune cã măsurile luate în 2009-2010, 2011 pentru a întâmpina criza în România seamănă prea tare cu măsurile luate de Mussolini. Puteţi vedea că am şi citit cărţi din literatura internaţională, care se referă la măsurile luate atunci şi, sigur, am luat măsurile de la noi. Sunt similitudini multe: tăierea rapidă de salarii la bugetari, desfiinţarea celei de-a doua Camere a Parlamentului, reducerea efectivului de profesori, o anumită manieră de a ştampila rivalii politici", a spus ministrul de Externe.
El a arătat că a discutat cu preşedintele şi i-a cerut acestuia să vadă textul lucrării sale. Întrebat care este opinia lui Băsescu despre teoria formulată de el, Marga a refuzat să dea un răspuns: "Mă rog, trebuie să discutaţi cu domnia sa".
Marga declarase pe 3 mai, după ceremonia de la Cotroceni a depunerii jurământului de către miniştrii Guvernului, că preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat analogia sa cu Mussolini, ministrul precizând că au stabilit să lămurească lucrurile.
Marga a menţionat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, că a făcut la un moment dat o analogie între măsurile luate în România şi cele luate de Muss