România "va vorbi pe o singură voce" la Summitul NATO de la Chicago, a declarat, duminică, ministrul de Externe, Andrei Marga, adăugând că a cooperat, la fel ca şi ministrul Apărării Corneliu Dobriţoiu, cu preşedintele Traian Băsescu, pe tema dosarelor Summitului.
"Şi aici, la Chicago, România va vorbi pe o singură voce, ceea ce este absolut normal", a spus Marga.
El a precizat că în zborul cu avionul de la Bucureşti la Chicago a avut "discuţii îndelungi", la fel ca şi ministrul Apărării, cu preşedintele Băsescu, pe dosarele Summitului. "A fost un drum, din punctul meu de vedere, normal, de oameni dedicaţi direct sarcinilor şi misiunii lor", a evidenţiat Marga.
Întrebat în legătură cu afirmaţiile premierului Victor Ponta despre faptul că Băsescu se reprezintă pe el singur la Summitul NATO, Marga a arătat că "lucrurile par tensionate, dar în fond nu sunt tensionate, însă mai trebuie lămurite nişte lucruri".
"Nu este vorba de o competiţie între forţele care sunt implicate (în politica externă a României n.r.), ci este vorba despre a chema mai mulţi oameni, mai multe forţe la elaborarea şi implementarea politicii externe, ceea ce poate fi în avantajul României. Trebuie să ne obişnuim cu această lectură mai acurată a Constituţiei şi, desigur, şi cu coabitarea", a spus ministrul Marga.
"Domnul Ponta a dat în urmă cu trei zile această formulare, că România nu va vorbi cu mai multe voci, ci cu o singură voce. Domnul Ponta s-a referit la faptul că preşedintele reprezintă Preşedinţia, cu competenţele pe care i le dă Constituţia. Domnul Ponta este şi el un jurist excelent, care ştie cum este Constituţia şi cum este distribuită puterea, sau decizia cel puţin", a mai spus ministrul de Externe despre comentariile premierului.
De asemenea, întrebat dacă avalanşa de declaraţii politice din ultimele două săptămâni pe tema reprezentării ţării