Câteva cuvinte obscene, dar şi "PDL" au fost scrise cu vopsea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe clădirea în care liderul PSD Vinga are cabinet medical veterinar, USL Arad cerând soluţionarea cât mai urgentă a acestui caz, informează Mediafax.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de PSD Arad, "USL cere autorităţilor în drept să soluţioneze cât mai repede cazul de la Vinga, unde cabinetul de medicină veterinară al preşedintelui PSD din localitate, Daniel Bogoşel, a fost vandalizat".
Comunicatul este însoţit de fotografii, în care se vede că pe clădire este scris cu litere mari "PDL", acoperind complet uşa înaltă de doi metri.
Alături, pe celelalte trei ferestre, sunt scrise cuvinte obscene, fiind folosită vopsea de culoare mov şi albatru.
Mesajele obscene au fost scrise pe ferestrele pe care erau lipite pe interior afişe electorale ale USL.
"Ceea ce s-a întâmplat la Vinga este un abuz şi o încercare de intimidare, tipică pentru PDL Arad. Nu avem dovezi certe, dar suntem convinşi că atunci când vor fi găsiţi vinovaţii se vor face legăturile cu acest partid care, prin liderii de la Arad şi prin primarii certaţi cu legea din teritoriu, recurge la ameninţări şi intimidări. Infracţiunea pe care au comis-o la Vinga este chiar mai mult decât atât, este un act de violenţă îndreptat împotriva colegului nostru şi a familiei sale", afirmă, în comunicat, preşedintele judeţean al PSD, Dorel Căprar.
În comunicat se mai arată că liderul din Vinga al PSD, Daniel Bogoşel, care deţine cabinetul vandalizat, a avut reacţii publice faţă de faptul că "primarul PDL din localitate a fost declarat incompatibil de ANI, dar a reuşit să se menţină în funcţie folosind tertipuri avocăţeşti pentru tergiversarea unei soluţii definitive în instanţă".
Conducerea PDL Arad nu a putut fi contact