Cinci mașini au fost implicate, în această după amiază, într-un accident în lanț produs la intrarea în pasajul Băneasa, pe direcția de mers dinspre Ploiești spre București.
1 /.
Din cauza restricționării traficului, cozile de pe DN1, pe ambele sensuri, se întind pe mai mulți kilometri. Accidentul s-a produs ca urmare a unei frânări bruște din partea primei mașini prinse în carambol, o Kia de culoare neagră.
Restul autoturismelor, aflate în spatele ei, din cauza vitezei, nu au mai putut evita impactul. Șoferul mașinii Kia a declarat că a pus o frână brusă, deoarece la intrarea în pasaj a văzut coada formată din mai multe mașini.
Cel mai „șifonat” a ieșit un Ford Focus argintiu, al cărui șofer a suferit ușoare leziuni la nivelul capului și a fost transportat cu o ambulanță la spital, pentru a primi îngrijiri.
Polițiștii roagă conducătorii auto care vor să intre în București să folosească intrările alternative, de pe strada Jandarmeriei sau Centura Capitalei.