O unitate de poliţie din localitatea japoneză Yourou a primit în rândurile sale un nou membru, o fostă pisică maidaneză pe nume Lemon.
Pisica găsită pe străzile din Kyouto a primit o uniformă şi medalii şi a devenit instant cel mai drăgut membru al secţiei de poliţie. Dar să nu credeţi că pisica este doar o mascotă, care a ajuns membră a poliţiei doar pentru aspectul fizic, aceasta merge adesea cu colegii în investigaţii.
Dacă v-aţi întrebat cum ar putea ajuta o pisică la investigaţii, când nasul acestora nu este nici pe departe la fel de bine dezvoltat ca al unui câine, nu trebuie să uitaţi că victimele sau martorii pot deveni mai cooperanţi în timp ce mângăie o pisică, mai ales una care arată aşa de adorabil în uniformă. Nu se ştie daca această întrebuinţare a pisicilor în poliţie pentru efectul lor asupra laturii psihologice a oamenilor va fi aplicată la nivel global, fiind ştiute şi problemele care apar între iubitorii de câini şi cei de pisici, dar Lemon cu siguranţă că va continua să primească medalii fie pentru salvat vieţi, fie pentru scăpat secţia de poliţie de eventuali şoareci.
O unitate de poliţie din localitatea japoneză Yourou a primit în rândurile sale un nou membru, o fostă pisică maidaneză pe nume Lemon.
Pisica găsită pe străzile din Kyouto a primit o uniformă şi medalii şi a devenit instant cel mai drăgut membru al secţiei de poliţie. Dar să nu credeţi că pisica este doar o mascotă, care a ajuns membră a poliţiei doar pentru aspectul fizic, aceasta merge adesea cu colegii în investigaţii.
Dacă v-aţi întrebat cum ar putea ajuta o pisică la investigaţii, când nasul acestora nu este nici pe departe la fel de bine dezvoltat ca al unui câine, nu trebuie să uitaţi că victimele sau martorii pot deveni mai cooperanţi în timp ce mângăie o pisică, mai ales una care arată