Preşedintele României a anunţat la Chicago că nu sunt speranţe de reluare a curselor Tarom spre SUA din cauza pierderilor pe care le-ar aduce acestea.
Conform declaraţiei lui Traian Băsescu prezentate de Mediafax, cursele directe Tarom spre Statele Unite au şanse mici să fie reluate având în vedere că acestea aduceau zeci de mii de dolari pierderi pe zbor şi câteva milioane de dolari pierderi anual companiei. Preşedintele a precizat şi că Tarom nu a putut face faţă concureţei din cauza „competiţiei extraordinare la transportul transatlantic, între Europa şi aeroporturi din SUA”.
Acesta de altfel a afirmat că din punctul de vedere al Tarom-ului „avem avioane prea mici ca să fie rentabile pe relaţia transatlantică”. Totuşi, preşedintele României a ţinut să reamintească de importanţa măcar „sentimentală”, pe care l-ar avea un zbor direct către SUA al companiei naţioanele de transport Tarom, care însă „nu mai este subvenţionată şi trebuie să privească la propria ei supravieţuire”.
Preşedintele României a anunţat la Chicago că nu sunt speranţe de reluare a curselor Tarom spre SUA din cauza pierderilor pe care le-ar aduce acestea.
Conform declaraţiei lui Traian Băsescu prezentate de Mediafax, cursele directe Tarom spre Statele Unite au şanse mici să fie reluate având în vedere că acestea aduceau zeci de mii de dolari pierderi pe zbor şi câteva milioane de dolari pierderi anual companiei. Preşedintele a precizat şi că Tarom nu a putut face faţă concureţei din cauza „competiţiei extraordinare la transportul transatlantic, între Europa şi aeroporturi din SUA”.
Acesta de altfel a afirmat că din punctul de vedere al Tarom-ului „avem avioane prea mici ca să fie rentabile pe relaţia transatlantică”. Totuşi, preşedintele României a ţinut să reamintească de importanţa măcar „sentimentală”, pe care l-ar avea un zbor direct către SUA al companiei naţi