Am văzut și români care (încă) îl iubesc pe Traian Băsescu. E drept, nu în România. Trebuie să treci un continent și un ocean cu avionul ca să ajungi la ei. Departe de mine gândul de a-i pune la zid pe aceștia, pentru că nu e greu de înțeles imaginea idealizată pe care o mai au despre cel care (cel puțin în viziunea celor care au părăsit țara în anii 90 și în prima parte a anilor 2000) a pus capăt hegemoniei Iliescu – Năstase. Pentru cei plecați ”de nevoie” din România, imaginea lui a rămas aceeași de la sfârșitul anului 2004, când făcea băi de mulțime în Piața Universități și în alte orașe din țară. Imaginea ”salvatorului”, nu a ”ciuruitorului”.

Acestor români le ajung la cunoștință cifrele ”macro” ale institutelor de statistică, incapabile însă să redea ”micro” suferințe individuale care se ascund. Chiar și atunci când sunt înmulțite cu milioane de cazuri. La care se adaugă nostalgia locurilor natale. Toate convergând către primirea de care președintele s-a bucurat din partea românilor din State, care l-au privit mai degrabă circumspect pe noul ministru al Externelor. Asta în timp ce Băsescu își permitea să se copilărească cu puștiul unuia dintre participanții la întâlnire.

Privind această discrepanță evidentă între românii ”de afară” și cei ”din țară” nu trebuie însă să cauți explicații foarte departe. Tot în State, Traian Băsescu s-a întâlnit cu vice-președintele Chevron. O eventuală concretizare a intențiilor mega-corporației americane în România (exploatarea gazelor de șist de lângă Bacău și din Dobrogea) înseamnă bani, ”creștere economică”, ”dezvoltare” etc. în percepția celor ”de afară”. Cei ”din țară” vor resimți toate consecințele. Cam asta e diferența între un sistem ideal (văzut doar de la distanță) și unul trăit pe propria piele. Între asigurările date că totul e pefect controlabil (cu fracturarea hidraulică în acest caz) și apa care ia fo