Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa se face un grătar de «campion»

Publicat in Click, luni 21 mai 2012 ·

Pe o ploaie torenţială fanaticii grătarului s-au întrecut ieri în Parcul Tineretului din Capitală la prima etapă a Campionatului Naţional Golden Brau. Competitorii au fost nevoiţi să combine berea şi carnea pentru a realiza o mâncare ce urma să fie evaluată de un juriu. Printre cei care şi-au încercat forţele s-a numărat şi reporterul Click!

Toţi cei care au înfruntat capriciile vremii pentru a participa la ineditul concurs au primit aceeaşi temă de la membrii juriului: să gătească în 60 de minute "chifteluţe de cârnaţi cu bere şi hrean".

În total, 10 concurenţi s-au aventurat să imagineze mâncarea perfectă, dar unii - adică eu, reporterul Click!, au fost în plus.

Am scăpat pe jos compoziţia de la chiftea, mi-am sfârtecat degetele în timp ce tăiam roşii, am reuşit să trimit un ardei iute tocmai pe masa vecină, iar în final am fost alungat de la grătar.

Cei mai buni au fost Mihai, Gina şi Adrian, care au făcut juriul să se lingă pe buze.

„Pe 21 iulie, la Bucureşti, vom avea finala campionatului, unde stabilim cea mai bună echipă de grataragii din România", a declarat Lucian Gavril, organizatorul concursului.

În urma întrecerii, redactorul Click! a primit un sfat amar: „Nu găti niciodată, că nu le ai".

Ingrediente: cârnaţi proaspeţi, bere, un ardei iute, două legături de verdeaţă, un borcan mic de hrean în oţet.

Preparare. Se scoate carnea din cârnaţi şi se pune într-un vas. Apoi se adaugă peste ea hrean, verdeaţă şi ardei iute tocat mărunt şi bere după gust.

Compoziţia se amestecă pentru omogenizare şi i se dă forma unei chiftele ca aceea folosită la hamburger.

Se pune pe grătarul bine încins şi se serveşte cu muştar şi ketchup, într-o chiflă rumenită pe grătar. Poftă bună!

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 3 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 4 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 6 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

4°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°