Actriţa Mădălina Ghenea a fost lăudată de criticii de modă pentru apariţia spectaculoasă de pe covorul roşu
Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, cel mai prestigios eveniment de gen organizat în Europa, a debutat pe 16 mai şi se va încheia pe 27 mai, dată la care vor fi anunţaţi câştigătorii de anul acesta. Printre numeroasele staruri care au participat fie în calitate de nominalizaţi, fie de invitaţi, s-au numărat şi câteva vedete din ţară sau de origine română, care au atras atenţia în mod pozitiv la marele eveniment aflat în plină desfăşurare pe Coasta de Azur.
Designerul român Cătălin Botezatu a fost, pentru a treia oară, invitat special la Festivalul de la Cannes, fiind însoţit de dansatorul şi coregraful Mihai Petre. Botezatu a purtat pantaloni şi vestă neagră, pe care i-a asortat cu un sacou alb. Designerul a purtat la mână un ceas Corum cu diamante, a cărui valoare depăşeşte 70.000 de euro. Acesta a sosit în ţară, în weekend, dar se întoarce, de mâine, la Cannes, unde va avea câteva prezentări de modă, fiind invitat, la fel ca anul trecut, să îşi expună creaţiile vestimentare.
Actriţa româncă Mădălina Ghenea a făcut senzaţie, la finalul săptămânii trecute, la Cannes. După ce, vineri seară, a luat parte la evenimentul „Haitian Relief Gala”, prezentat de Giorgio Armani, fosta iubită a lui Leonardo DiCaprio, Mădălina Ghenea, a fost în centrul atenţiei şi sâmbătă seară, cu prilejul premierei dramei „Lawless”. Păşind pe covorul roşu, fotomodelul şi actriţa româncă a pozat în faţa fotografilor purtând o rochie senzaţională, de culoare bleu şi a fost lăudată de criticii de modă.
Autori: A.B.
Actriţa Mădălina Ghenea a fost lăudată de criticii de modă pentru apariţia spectaculoasă de pe covorul roşu
Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, cel mai prestigios eveniment de gen organizat în Europa, a de