Sărăcia, pustiul şi uitarea sunt imaginile din multe sate româneşti. Ai impresia că fac parte dintr-o castă din care nu se vor putea ridica niciodată. La distanţă de 35 de kilometri de Târgu-Mureş, pe drumul judeţean 142 C, se află comuna Zagăr, o comunitate unde români, maghiari şi romi convieţuiesc încercând să-şi ducă traiul de la o zi la alta. Sărăcia, disperarea după un loc de muncă şi speranţa că în viitor va fi mai bine este tot ceea ce le-a mai rămas.

O parte din nemulţumirile localnicilor se îndreaptă spre lipsa alimentării cu apă potabilă şi a canalizării. Reabilitarea drumului, a şcolii, a căminului nu sunt suficiente. Agricultura e la pământ, fără subvenţii. Iar păsurile şi le spun unii altora stând pe prispa din faţa casei, la umbra unui copac. Aşa am întâlnit un grup de femei, pentru care interesul legat de politică, deşi este campanie electorală, lipseşte aproape cu desăvârşire. Nu ştiu cine pentru ce candidează, dar ştiu cu ce probleme se confruntă în viaţa de zi cu zi. „Sunt multe făcute, dar dacă nu sunt bani… nimic nu poţi face, oricine ar veni la conducere. Ar trebui făcute trotuarul, apă, canalizare să se bage în comună. Sunt destule gospodării care nu au apă. Mergem la a treia casă după apă. Este apă în fântână, dar nu este potabilă. Primarul a făcut demersuri, dar trebuie bani şi este foarte scump”, ne-a povestit una dintre femeile din grup, tanti Zinica. A rămas acasă să aibă grijă de nepotul în vârstă de trei ani. Părinţii au plecat în Germania, pentru că locurile de muncă sunt rare prin zonă. O sursă de venit o constituie doar pensiile mici de CAP şi ajutorul social. „Locuri de muncă nu sunt şi toată lumea merge în Germania, care poate, care e mai tânăr. Uite aici-(şi îmi arată o mogâldeaţă de copil la picioarele sale)-copil de trei ani fără mamă, că e plecată în Germania la lucru şi îl ţinem noi, bunicii. Şi mulţi copi