Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.
Chestiunea reprezentării ţării în afara ţării a devenit, de câteva zile încoace, principalul subiect de dispută între cele două Palate. În loc să discute despre criza care-i loveşte pe români, despre situaţia din sănătate sau din educaţie, locatarul de la Cotroceni şi cel din Piaţa Victoriei schimbă replici ţâfnoase pe tema „care-i mai şef în ochii străinătăţii". Desigur, e şi asta o problemă care merită lămurită. Însă, nu vom reuşi s-o facem într-un an electoral, în care orice s-ar spune capătă o încărcătură atât de politizată încât e greu de crezut că vom găsi un răspuns care să corespundă interesului naţional, nu cutărui partid sau cutărui personaj.
Dezbaterea porneşte de la o întrebare simplă: cine ar trebui să reprezinte România în Consiliul European? Până acum, a făcut-o preşedintele Traian Băsescu. În baza Constituţiei care prevede, la articolul 80, că el „reprezintă statul român". De cealaltă parte, noul premier Victor Ponta susţine că, dată fiind agenda cu caracter economic a summiturilor de la Bruxelles, ar fi mai degrabă treaba primului ministru să participe. Drept argument, dânsul invocă alte paragrafe ale legii fundamentale: „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern" (art. 91) şi „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării" (art. 102).
Ca jurist, dl Ponta înţelege că funcţia de reprezentare îi este atribuită în mod explicit şefului statului. Conform aceluiaşi text, rolul premierului este unul de execuţie. Abia instalat la putere, liderul PSD are pretenţia să schimbăm regulile constituţionale, dintr-un simplu motiv. Vrea să ne reprezinte şi el, alături sau, dacă s-ar putea, în loc
