Costurile pe termen lung ale menţinerii Greciei în zona euro ar putea fi mult mai ridicate decât pagubele imediate provocate de posibila revenire a statului la drahmă, potrivit unei analize care face o paralelă între situaţia actuală a Europei şi consecinţele reunificării Italiei în secoul XIX.
Articolul, publicat de Financial Times, aparţine lui Edward Chancellor, expert în istorie financiară, jurnalist şi, din 2008, strateg la fondul de investiţii GMO din Boston.
Materialul se bazează pe o analiză publicată la începutul lunii mai de banca americană de investiţii Morgan Stanley, care discută patru posibile scenarii în care ar putea evolua criza datoriilor de stat din zona euro.
Cel mai optimist deznodământ al crizei ar fi convergenţa politică şi economică a statelor din zona euro, în următorii ani, însă în lumina evenimentelor recente scenariul pare implauzibil.
O altă variantă ar fi convergenţa economică a statelor din zona euro fără o uniune politică, însă reformele necesare pentru atingerea acestui obiectiv reprezintă soluţii pe termen lung, incompatibile cu instabilitatea politică antrenată de austeritatea severă din sudul zonei euro.
Pentru a redeveni competitivă din punct de vedere economic în raport cu Germania, Spania ar avea nevoie de scăderea costului muncii cu cel puţin 20%, iar o devalorizare internă de o asemenea magnitudine este imposibil de realizat într-o ţară cu şomaj de 25% şi o datorie a sectorului privat nefinanciar care depăşeşte 200% din PIB.
Al treilea scenariu descris de Morgan Stanley este autosugestiv - destrămarea zonei euro - în contextul absenţei voinţei politice pentru convergenţă economică. Costurile economice şi financiare şi complexitatea juridică a dizolvării zonei euro sunt imposibil de calculat sau anticipat, de la statutul instrumentelor financiare denominate în euro la impactul asupra Un
