Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii pun mare preţ pe sex. Vezi în ce proporţie consideră că viaţa sexuală joacă un rol esenţial pentru sănătate

Publicat in Antena 3, luni 21 mai 2012 ·

Şapte din zece români din mediul urban cred că o viaţă sexuală satisfăcătoare este foarte importantă în contextul stării generale de sănătate, iar peste 40 la sută dintre femei folosesc cel puţin o metodă contraceptivă, potrivit unui studiu realizat de ISRA Center, informează Mediafax.

Potrivit studiului, care se referă la populaţia cu vârsta între 20 şi 65 de ani din oraşele medii şi mari (cu peste 50.000 locuitori), bărbaţii sunt mai deschişi în a declara că viaţa sexuală satisfăcătoare are o importanţă mare în starea generală de sănătate, 77%, comparativ cu femeile, 66%.

De asemenea, tinerii cu vârste între 20 şi 39 ani, cu educaţie superioară şi necăsătoriţi acordă o importanţă mai mare vieţii sexuale ca factor al unei vieţi sănătoase.

"Aproape jumătate dintre românii din mediul urban, 44%, consideră că două - trei acte sexuale pe săptămână reprezintă o frecvenţă optimă a activităţii sexuale. Femeile consideră optim mai degrabă două contacte pe săptămână, în timp ce bărbaţii consideră că trei contacte sexuale pe săptămână este un număr satisfăcător. Tinerii cu vârste între 20 şi 29 de ani consideră că patru contacte pe săptămână reflectă o viaţă sexuală satisfăcătoare, iar frecvenţa scade o dată cu vârsta, ajungând la o medie de 1,6 ori pe săptămână în rândul persoanelor cu vârsta între 50 şi 65 de ani", arată autorii studiului într-un comunicat de presă transmis luni.

Iniţiatorii studiului au mai stabilit că, în cazul persoanelor necăsătorite, frecvenţa optimă estimată este de patru contacte pe săptămână în timp ce pentru cei căsătoriţi aşteptările scad la două contacte sexuale pe săptămână.

În acelaşi timp, o parte din populaţia urbană preferă să nu facă nicio estimare în acest sens, 17%, iar procentul creşte până la 27% pentru românii cu vârsta între 50 şi 65 de ani.

Metodele contraceptiv

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°