Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea civilă protestează faţă de mărirea duratei reţinerii- de la 24 la 48 de ore, măsură luată de anchetatori

Publicat in Romania Libera, luni 21 mai 2012 ·

Reprezentanţi ai societăţii civile protestează faţă de propunerea privind mărirea duratei reţinerii de la 24 la 48 de ore, precizând că această măsură o iau poliţiştii şi procurorii, nu judecătorii, singurii magistraţi independenţi, relatează Mediafax.

Reprezentanţii ai patru organizaţii non-guvernamentale "îşi exprimă protestul faţă de propunerea de modificare a Constituţiei, ce urmează să fie discutată şi eventual adoptată marţi, 22 mai 2012, în Camera Deputaţilor, în sensul dublării, de la 24 la 48 de ore, a perioadei în care o persoană poate fi reţinută".

Organizaţiile semnatare reamintesc că, în cazul reţinerii, lipsirea de libertate a unei persoane nu este dispusă de un judecător, ci poate fi dispusă de poliţist sau de procuror.

De asemenea, reafirmă că lipsirea de libertate a unei persoane, chiar şi timp de câteva minute sau ore constituie o măsură extrem de gravă şi trebuie să aibă un caracter cu totul excepţional.

"Considerăm că rolul Constituţiei este, în primul rând, de a garanta respectarea dreptului oricărei persoane la libertate şi nicidecum de a crea pârghii noi care să permită dublarea perioadei de privare de libertate fără control din partea judecătorului. În acest context, organizaţiile semnatare subliniază că propunerea de dublare a duratei reţinerii nu este justificată de o necesitate socială reală, întrucât durata actuală de 24 de ore a reţinerii nu a constituit o cauză care a produs serioase prejudicii funcţionării sistemului judiciar", se arată într-un comunicat remis presei, semnat de Diana-Olivia Hatneanu, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România- Comitetul Helsinki (APADOR-CH); Mircea Toma, ActiveWatch- Agenţia de Monitorizare a Presei; Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI); Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe).

ONG-urile afirmă că au existat unele

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 12 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 11 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Ministrul Mediului, despre viitura de pe Dunăre așteptată în România: Debitul va fi „gestionat cu uşurinţă”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că debitul aşteptat pe fluviul Dunărea la finalul acestei luni, pe sectorul românesc, nu este unul care să pună probleme și că va fi „gestionat cu ușurință”. Pe ce se bazează Mircea Fechet când spune că deb

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°