Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică că, în urma deciziei luată de NATO, de operaţionalizare a primei faze a scutului antirachetă, cel puţin sudul României este protejat antibalistic, din 2015 protecţia fiind extinsă pe întreg teritoriul, în urma intrării în funcţiune a bazei Deveselu. "În momentul de faţă, prin capacitate interimară nu înseamnă o soluţie definitivă, după cum spune chiar numele deciziei adoptate astăzi. Înseamnă că NATO încă nu şi-a atins obiectivul de a avea protejate toate statele membre NATO din Europa, dar pe o geometrie variabilă, partea de Sud-Est a Europei este protejată în momentul de faţă, începând de astăzi. Aţi observat, probabil, în discursul meu, că punctul de vedere al României a fost că trebuie făcut public acest document, cu toată geografia lui. Vom vedea dacă aşa va fi sau nu, dar vă pot spune că, în unele perioade, măcar parţial, teritoriul României în momentul de faţă este protejat de lovituri ale unor rachete balistice. În opinia mea, dincolo de a fi o decizie tehnică, această decizie este una politică şi ea vine să garanteze cetăţenilor din statele membre NATO, în primul rând că ne ducem la îndeplinire obiectivele", a afirmat preşedintele Băsescu, într-o conferinţă de presă. El a explicat că acoperirea scutului antirachetă operaţionalizat în această fază este variabilă, pentru că este asigurată de două nave dispuse în zona de sud-est a Europei, iar când una dintre acestea e mişcată din dispozitiv acoperirea va fi numai pentru sudul României. "Deci, ceea ce va face siteul de la Deveselu face acum activ când o navă, când două amplasate în nişte zone din care pot îndepărta pentru sud-estul Europei, dar pentru România nu tot timpul, doar când sunt două. Când e una e doar sudul României acoperit”, a spus Băsescu. De asemenea, el a subliniat că, dincolo de acoperirea din acest moment a scutului, mai importante sunt "s