Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Votul uninominal „pur“, aprobat de comisia juridică a Camerei

Publicat in Adevarul, luni 21 mai 2012 ·

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, astăzi, modificarea legii electorale în sensul introducerii votului uninominal într-un singut tur.

Potrivit proiectului de lege, candidaţii care întrunesc cel mai mare număr de voturi într-un colegiu devin parlamentari. Alegerile se desfăşoară într-un singur tur de scrutin. Proiectul a fost iniţiat de liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Proiectul prevede şi eliminarea pragului electoral.

Decizia finală privind votul uninominal urmează să fie luată mâine de plenul Camerei Deputaţilor.

Liderii PSD şi PNL îşi doresc aprobarea acestui proiect, bazându-se pe calcule potrivit cărora USL, care are în jur de 50% în sondajele de opinie, va obţine mai mult de jumătate de mandate. Experienţa ţărilor care au sistem uninominal pur, cum ar fi Anglia sau Franţa, arată că prima forţă politică este avantajată de acest sistem. Motivul: 80% din alegători votează politic, şi nu în funcţie de candidat, astfel încât o formaţiune aflată pe primul loc este favorită la câştigarea tuturor colegiilor.

Astfel, la alegerile parlamentare din Marea Britanie din 2010, Partidul Conservator a obţinut 36% din voturi, dar a câştigat 47% din mandatele parlamentare.

În schimb, noul sistem este total dezavantajos pentru partidele care au un scor între 15 şi 20%, cum sunt PDL şi Partidul Poporului. La aceleaşi alegeri din Marea Britanie, Partidul Liberal Democrat a obţinut 23% din voturi, dar a obţinut doar 8,7% din mandate.

Controverse procedurale

În paralel cu proiectul USL, comisia pentru codul electoral, condusă de Sulfina Barbu (PDL) a avansat un proiect potrivit căruia jumătate din parlamentari sunt aleşi în colegii, iar jumătate sunt aleşi pe o listă la nivel naţional. O astfel de lege ar fi permis PDL, partid cotat cu 17% în sondajele de opinie, să obţină un număr de mandate direct proporţional cu numărul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 19 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 45 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°