Există oraşe care sunt destinate să aibă o anumită soartă. Unele devin oraşe comerciale, dacă sunt situate pe lângă o apă, altele devin oraşe culturale, dacă au trecut prin mai multe epoci diferite, iar altele devin oraşe-staţiuni, atunci când sunt situate în zone premontane sau montane cu o natură mirifică. Chiar dacă natura şi resursele minerale ale subsolului sunt generoase, fără intervenţia omului, aceste zone se transformă în timp dintr-o certitudine într-o mare decepţie. Că omul sfinţeşte locul, se observă şi la Pucioasa, oraşul care dispune de zăcăminte de sulf şi de ape minerale sulfuroase, care apar la poalele Dealului Măldăreasca, situat pe malul drept al râului Ialomiţa. Sulful sau popular „pucioasa” au dat numele oraşului, care nu putea avea alt destin decât cel de „ tămăduitor” pentru cei aflaţi în suferinţă.

Oraşul dintre ape

Marile daruri ale Pucioasei sunt râurile Ialomiţa şi Bizdidel, care o brăzdează de la nord la sud şi apele minerale de sulf şi iod, care i-au direcţionat dezvoltarea ca staţiune balneară. Nărăvaşa Ialomiţă, care în urmă cu jumătate de secol devenea de două-trei ori pe an furioasă, transformând lunca într-o mare de apă cu o lăţime de 800-1000 de metri, a fost zăgăzuită, scăpând de cărăuşia bolovanilor năvăliţi din munte şi duşi în permanenţă la vale. Barajul din aval de oraş a devenit o zonă de agrement, constituind în acelaşi timp, principala sursă de alimentare cu apă a oraşului. Pe malul drept al Ialomiţei, acolo unde apele tămăduitoare ţâşnesc din coasta oraşului, se afla cu ani în urmă „sursa”, un loc amenajat de primăria oraşului pentru agrement şi pentru cura de ape minerale, necesară tratării unor afecţiuni.

Amintirile frumoase vorbesc despre un parc cu promenadă, restaurant şi fanfară militară. Un pârâu care izvorăşte din vârful Munţilor Talea, aflaţi în Prahova, cu nume de copil alintat, curge paralel