Modelele sunt un etalon, un compromis facut de noi cu perfectiunea insasi, stabilit de cele mai multe ori prin conventii tacite si impuse in mod subliminal, prin constrangeri subtile, populatiei ahtiate dupa recunoastere. Ele sunt un fel de pat al lui Procust nivelator. Voi incerca sa va prezint pe scurt, cat se poate de scurt, ceea ce numesc eu o betie de modele. Ideea mi-a venit de la tendinta, care este mai mult decat evidenta peste tot unde mergem acum, sa cautam sau sa cream modele de orice fel. Teoretic vorbind, cred ca se considera model un lucru care prin natura lui este cat mai apropiat de ceea ce inseamna perfect. Dar ce este acest perfect? Poate fi cineva sau ceva perfect? Daca e sa ne luam dupa ultima replica dintr-un film vechi, dar bun, a unui personaj indragostit de o femeie frumoasa si interesata de el, personaj care afla in cele din urma ca persoana respectiva nu numai ca nu era interesata de el, dar nu era nici frumoasa si nici macar femeie (!), atunci putem spune ca el raspicat: "Nimeni nu-i perfect!". In aceasta situatie ce facem, renuntam cu totul la ideea de perfectiune? Poate creierul nostru functiona fara un ideal, fie si fictiv? Nu cred. Si atunci ne adaptam, largim marja de eroare a perfectiunii. Mult, mult de tot... Modelele sunt un etalon, un compromis facut de noi cu perfectiunea insasi, stabilit de cele mai multe ori prin conventii tacite si impuse in mod subliminal, prin constrangeri subtile, populatiei ahtiate dupa recunoastere. Ele sunt un fel de pat al lui Procust nivelator. Credeti ca un designer vestimentar de orice natie ar fi nu exclama, dupa schitarea unui model nou de fular ori rochie, in stilul caracteristic bransei, adica efeminat: Mais, oui, c'est parfait!... Din perfect in perfect ajungem la cele mai bizare gusturi si reprezentari ale imaginarului, toate impreuna constituind gradina aceasta mare in care locuim si ne etalam