Parafrazand un titlu balzacian, as zice ca nimic nu caracterizeaza mai bine moneda europeana decat stralucirea cu care a aparut, rasfatand veleitatile expertilor financiari ai continentului si suferintele de care expertii n-au stiut s-o fereasca, desi ar fi putut.

Nici nu trebuie sa fii expert, ca sa observi diferenta dintre chiverniseala cu care si-a tratat moneda insasi instarita tara care a mosit-o, Germania, si nonsalanta in care s-au complacut cei mai saraci membri ai clubului, dand cu ea de pamant, scrie bigness.ru.

Faptele fiind consumate, este greu sa cantaresti cu cat sunt mai vinovati risipitorii greci, irlandezi sau portughezi, decat magnatii finantelor Europei, care n-aveau de ce sa se rusineze, punandu-le piciorul in prag cheltuitorilor, atunci cand sacul se golea, nu acum, cand sacul s-a umplut cu datorii.

Daca e sa facem putina istorie, vom baga de seama ca, de la bun inceput, unii s-au ferit de tovarasie. Elvetia, Marea Britanie si Danemarca n-au dat vrabia din mana. Aveau si motive: vrabioiul lor era gras, iar cioara, problematica. Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Tarile de Jos, Portugalia, Finlanda, Franta, Grecia au zis din start ca n-au ce pierde, daca stau la masa cu barosanii.

Dimpotriva, calculau cam cat de avantajos este sa iei leafa in miraculoasa euro. Cum au apucat noua moneda, grecii au marit salariile, ca sa le faca nemtesti. Tot nemtesti au devenit si pensiile grecilor, dintr-un condei.

Cu sabia lui Damocles

Portugalia si Irlanda s-au luat dupa ei, iar Spania a adus forta de munca ieftina din afara, marind salariile pentru cea dinauntru, crezand ca iese tandi pe mandi.

Cei care nu indeplineau cerintele Tratatului de la Maastricht se uitau cu jind la cei care le indeplinisera, doar-doar le-o pica si lor para malaiata, caci asa ceva par