Un student de 21 de ani din Marea Britanie a lansat o modă periculoasă în rândul tinerilor din campusurile universitare, după ce a postat pe internet o serie de filmuleţe în consumă cantităţi uriaşe de alcool în timp record, scrie Daily Mail.
Se pare că individul studiază la Universitatea din Leeds, însă demonstraţiile sale nebuneşti i-au inspirat şi pe alţi studenţi din toată ţară să-şi testeze rezistenţa la alcool.Copii fidele ale filmuleţelor postate de tânărul de la Leeds au apărut în număr mare pe internet.
În cele 12 demonstraţii video care l-au făcut celebru, tipul poartă o cagulă pe cap ca să-şi ascundă identitatea. Studentul bea o halbă de vodkă în doar şapte secunde şi trei sticle de vin într-un singur minut.
Presa locală din Leeds a scris că, din videclipurilor încărcate pe internet reiese că în doar două săptămâni tânărul a băut aproape 160 de unităţi de alcool, adică de patru ori mai mult decât limita maximul recomandat unui adult pentru acest interval de timp.
Într-unul dintre filmuleţele pe care le semnează “Omul vs băutura”, el apare într-o bucătărie, în timp ce dă gata o halbă de vodkă în doar şapte secunde, în timp ce “publicul” său poate fi auzit aclamând pe fundal.
Într-o altă înregistrare, studentul a răspuns la “provocarea curcubeului” şi a băut o sticlă de vin roşu, una de vin alb şi una de rose, în doar 60 de secunde.
De când a început să posteze pe internet demonstraţiile periculoase, adică de aproximativ o lună, el a câştigat tot mai mulţi simpatizanţi. Iar cu fiecare “episod” demonstraţiile sale erau tot mai riscante.
Atunci când utilizatorii de pe YouTube au început posteze comentarii în care scriau că ceea ce bea “eroul” poate fi doar apă chioară, studentul a aprins băutura spirtoasă dintr-o halbă înainte de a o da pe cât, ca să demonstreze că lichidul este într-adevăr alco