Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bechtel mai primeşte încă 98 milioane de lei

Publicat in Romania Libera, luni 21 mai 2012 ·

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anunţat că va achita constructorului Autostrăzii Transilvania o sumă consistentă

Rezilierea contractului dintre compania americană Bechtel şi statul român nu a dus la înceta­rea plăţilor către firma care ar fi trebuit să construiască Autostrada Transilvania. Ministrul liberal al Transporturilor, Ovi­diu Silaghi, a anunţat că va plăti suma de 98 milioane de lei. „Cei de la Bechtel au de luat 240 de milioane de lei, însă au spus că se mulţumesc deocamdată cu 98 de milioane", a declarat ministrul Transporturilor, care a vizitat şantierul uneia dintre centurile ocolitoare ale Clujului. Ministerul Transporturilor plăteşte pentru lucrările pe care Bechtel le desfăşoară pe tronsonul de autostradă din judeţul Bihor, dintre Borş şi Suplacu de Barcău. Lucrările la acest tronson au început acum opt ani, însă angajaţii Bechtel nu au reuşit să termine cei 64 de kilometri de autostradă. Anul

trecut, reprezentanţii companiei americane promiteau că circulaţia pe această autostradă va fi posibilă din noiembrie 2012, însă recepţia totală va fi făcută în 30 august 2013.

Viitor incert

Dacă lucrările la tronsonul din judeţul Bihor continuă cu muncitorii angajaţi de Bechtel, deocamdată, nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu celelalte tronsoane ale Autostrăzii Transilvania.

Deocamdată, a fost construit doar tronsonul 2B, dintre Câmpia Turzii şi Gilău. Fostul premier Emil Boc anunţa, după rezilierea contractului cu Bechtel, scoaterea la licitaţie a tronsonului Gilău-Nădăşel, care ar fi urmat să preia o bună parte a traficului rutier spre judeţul Sălaj. Noul cabinet, condus de Victor Ponta, are însă alte planuri.

Deşi ministrul Ovidiu Silaghi spune că Autostrada Transilvania rămâne o prioritate pentru noul Guvern, el a declarat că „nu ne mai permitem să construim autostrăzi de nicăieri spre nicăieri". Ovidiu Sil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 3 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 6 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 3 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 8 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 10 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°