Fostul internațional englez Gary Lineker a spus că fotbalul e “acel joc 11 contra 11 pe care-l cîștigă totdeauna nemții!”. Se mai zice despre aceiași nemți, numai pe jumătate în glumă, că poți fi sigur de victorie în fața lor doar atunci cînd, după meci, te-ai convins că s-au suit în autocar sau în avion.
Ei bine, finala Ligii Campionilor 2012 a dezmințit în bloc părerile de mai sus. În ideea că, evoluînd acasă și fiind socotită favorită în calitate de gazdă, Bayern München a pierdut surprinzător duelul cu Chelsea Londra. De data asta, rolurile s-au inversat: englezii au acționat ca niște nemți și viceversa! Au învins la potou, împotriva oricărui pronostic și a desfășurării unei întîlniri pe parcursul căreia au suferit intens.
Cum Bayern a deschis scorul tîrziu, în minutul 83, o lume întreagă a crezut că povestea s-a încheiat.
Veniți cu șansa a doua, londonezilor le rămînea doar să se împace cu soarta și să viseze la o viitoare finală! Ca o uriașă pasăre rănită, Drogba a zvîcnit însă dintre fundașii adverși și a planat peste ei. A restabilit egalitatea, împingînd suspansul la paroxism și meciul în prelungiri.
Spre deziluzia publicului, drama echipei locale abia începea. Fîșnețul Robben s-a transformat din înger în demon și a irosit un 11 metri, de fapt, l-a apărat Cech, după care neobositul Drogba, parcă dotat cu un plămîn de rezervă, i-a dat lui Bayern lovitura de grație la penalty-urile de departajare.
În ciuda unei posesii covîrșitoare, ilustrată și printr-un raport de cornere ce exclude orice comentariu, 20-1, formația bavareză a trebuit să se recunoască învinsă, moment în care oficialii clubului s-au apucat să caute explicații pentru eșec. Practic, să ia medicamente contra durerii și a tristeții. “Poate că n-avem suficienți jucători care să dorească trofee cu orice preț. În finală n-am văzut nici unul dispus să moară pe teren”, a de
