Romanii care platesc rate semnificativ mai mari pentru imprumuturile in valuta contractate in urma cu cativa ani suporta acum riscul valutar pe care si l-au asumat singuri, in pofida avertizarilor, spun reprezentantii bancii nationale.
Care au fost, insa, circumstantele in care a fost asumat acest risc? In prima parte a anilor 2000, cei mai multi romani luau contact pentru prima oara cu serviciile si produsele bancare, pe fondul expansiunii spectaculoase a creditarii. Cati au inteles atunci, cu adevarat, ce este riscul valutar? Sau ca dobanda nu reprezinta singurul cost al unui imprumut?
La randul lor, bancile au promovat agresiv in special creditele in valuta si le-au acordat cu prea multa usurinta. In acelasi timp, avertismentele BNR cu privire la consecintele volatilitatii ratei de schimb au avut un impact redus in conditiile in care alternativa, creditul in moneda nationala, a presupus acceptarea unei dobanzi duble comparativ cu dobanda aferenta imprumutului in euro.
Recent, BNR a intreprins o serie de actiuni in scopul ieftinirii creditelor in lei, iar noile norme de creditare stabilite la sfarsitul anului trecut obliga bancile sa elaboreze scenarii de risc mult mai complexe, astfel incat gradul de indatorare sa nu depaseasca, pe intreaga perioada pana la scadenta, nivelul maxim stabilit de normele proprii de finantare.
De asemenea, implementarea ordonantei creditelor pentru consumatori, in vara anului 2010, dupa model european, a introdus modificari ale relatiei banca-client, constand in informarea corecta a acestuia din urma cu privire la implicatiile indatorarii, la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar, dar si in promovarea unui grad mai mare de transparenta in contractele de credit.
Reglementarile legislative recente nu aduc, insa, o ameliorare a situatiei romanilor care au lua
