Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de la linia a doua

Publicat in Adevarul, luni 21 mai 2012 ·

Un profesor universitar din Arad a pierdut trenul pentru că personalul gării a omis să anunţe că s-a schimbat linia. Ceea ce a urmat zugrăveşte perfect condiţia ingrată a celui care respectă regulile.

Că şmecheria şi descurcăreala guvernează România nu mai este un secret pentru nimeni. Principiul „merge şi aşa" pare să fie singura lege pe care românii o respectă cu sfinţenie. Atunci când cineva decide să iasă din acest tipar strâmb, toată lumea râde de el şi-l priveşte ca pe un ciumat.

Asta a păţit un profesor universitar din Arad care a respectat nişte reguli simple. A mers la gară, şi-a cumpărat bilet spre Deva, a citit pe panoul electronic că trenul va pleca de la linia a doua şi s-a dus, cuminte, pe peronul respectiv. A ascultat anunţul din megafoane care anunţa sosirea trenului tot la linia a doua şi a aşteptat. Doar că trenul său a plecat de la linia 1!

Şi-a căutat dreptatea făcând o plângere la un ghişeu, însă angajaţii gării l-au luat peste picior: „Hai, domnule, nu te uiţi şi dumneata prin gară? Te iei după ce scrie pe panou?" El a fost astfel tras pe linia a doua a realităţii româneşti, linia la care aşteaptă puţinii cetăţeni care mai cred în bun-simţ. Care cred că respectul, şi nu şmecheria, înseamnă normalitate. Iar la linia întâi jubilează, călcându-se în picioare, cei care râd zeflemitor atunci când le ceri socoteală pentru dispariţia oricărei urme de normalitate.

O ştire cât un roman

Ziua de marţi a început obişnuit pentru Cristian Măduţa, un profesor universitar în vârstă de 28 de ani, din Arad. Omul se pregătea să meargă la Deva, aşa că a ajuns în gară cu o jumătate de oră înaintea plecării trenului. Şi-a cumpărat bilet şi a aflat că trenul pleacă de la linia 2. Cel puţin, aşa arăta panoul de afişaj, şi tot aşa anunţase şi vocea prin staţie.

„Trebuia să ajung la Deva la o anumită oră. Acest tre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 6 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum o ora
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 11 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum o ora
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 46 minute
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

1°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°