Elevii din clasele II-XII/XIII din judeţul Cluj pot participa, în cadrul EducaTIFF, la un concurs de cronică de film care se va desfăşura în două etape şi pe categorii de vârstă, iar lucrările câştigătorilor vor fi publicate în ziarul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
"Aflat la cea de-a doua ediţie, concursul le-a pregătit elevilor clujeni filme interesante şi diverse, dorind să le dezvolte capacităţile critice şi de exprimare. Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF dă startul competiţiei şcolare judeţene de creaţii originale scrise EducaTIFF - Tineri Critici de Film", se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Iniţiată în cadrul ediţiei din 2011, competiţia le este deschisă tuturor elevilor din clasele II - XII/XIII (pe categorii de vârstă) care învaţă în unităţi şcolare din judeţul Cluj şi care vizionează filmele EducaTIFF.
În prima fază a competiţiei, desfăşurată în perioada 23 - 25 mai, copiii vor viziona filme selectate pe categorii de vârstă, iar pe baza acestora vor realiza lucrări scrise, respectiv cronici. Organizatorii au pregătit pentru elevii din clasele II - IV animaţia "Ursul uriaş" (Danemarca, 2011), pentru cei de gimnaziu documentarul "Şcoala noastră" (SUA - Elveţia - România, 2011), iar pentru liceeni documentarul animat "Crulic - Drumul spre dincolo" (România, 2011).
Lucrările vor fi analizate de către juriul desemnat de echipa festivalului, care va selecta maximum 21 nominalizaţi, şapte pentru fiecare categorie de învăţământ preuniversitar eligibilă.
Rezultatele primei etape vor fi făcute publice în data de 1 iunie 2012.
Elevii nominalizaţi vor viziona apoi câte un alt film, iar noile cronici vor participa la finala competiţiei.
Pentru etapa a doua, liceeni vor viziona, în 2 iunie, drama "Moartea unui supererou" (Germania - Irlanda, 2011); elevii din clasel