Arabia Saudită a devenit în luna martie cel mai mare producător de petrol la nivel mondial, devansând Rusia, pentru prima dată în ultimii şase ani.
Performanţa vine după ce Arabia Saudită şi-a majorat producţia de petrol până aproape de maximul ultimilor 31 de ani în încercarea de a compensa reducerea livrărilor de către Iran, potrivit datelor Joint Data Organization Initiative (JODI), citate de Bloomberg.
Producţia de petrol a urcat în luna martie cu 0,7%, la 9,923 milioane de barili pe zi, al doilea cel mai mare nivel de după cel puţin 1980. Producţia Rusiei din aceeaşi perioadă s-a situat la 9,920 milioane de barili pe zi.
De asemenea, tot în martie, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol al lumii, a majorat exporturile cu 3%, la 7,7 milioane de barili pe zi, maximul ultimilor cinci ani.
Arabia Saudită este de asemenea ţara cu cele mai mari rezerve de petrol. Ea are rezerve de 265 miliarde de barili, despre care se estimează ca vor fi consumate în următorii 72 de ani.
În aceeaşi perioadă, exporturile Iranului au scăzut cu 4%, la 2,24 milioane barili.
JODI este o unitate a Forumului Internaţional de Energie (IEF), care reuneşte naţiuni ce asigură peste 90% din cererea şi oferta globală de petrol şi gaze naturale. JODI culege datele de la membrii IEF.
Ministerul Energiei din Rusia a estimat că producţia zilnică de petrol a ajuns la 10,36 milioane barili în martie, dar această cifră include producţia de ţiţei precum şi cea de condensat, potrivit JODI.
Recent realesul preşedinte al Rusiei Vladimir Putin spunea în octombrie 2008 că Rusia trebuie să producă peste 10 milioane de barili pe zi, timp de cel puţin un deceniu.
Japonia, India şi importatorii europeni caută acum noi furnizori, deoarece de la 1 iulie va începe un embargo asupra petrolului din Iran. Arabia Saudită
şi-a extins producţia