S-a întâmplat vineri, 18 mai, în Sălaj, pe DN 1C, între Dăbâceni şi Ileanda. Motociclistul, în vârstă de 30 de ani, apierdut controlul direcţiei din cauza vitezei cu care circula şi a itnrat într-o maşină care circula din sens opus, decedând aproape instantaneu.
Potrivit unui buletin de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, accidentul în care motociclistul slovac şi-a pierdut viaţa a avut loc vineri, în jurul orei 11.50, , pe DN 1C, între localităţile Dăbâceni şi Ileanda. F. Michal, de 30 de ani, din Bratislava, Slovacia, conducea o motocicletă înmatriculată în Slovacia, şi din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Maramureş, care circula regulamentar din sens opus. Impactul foarte puternic l-a aruncat pe motociclist pe carosabil, la aproximativ cinci metri de locul coliziunii. În ciuda eforturilor de resuscitare ale paramedicilor de la SMURD Ileanda, tânărul nu a putut fi readus la viaţă.