În ţara în care Eminescu, Creangă, Caragiale şi Preda n-au fost absolvenţi ai vreunei universităţi, dar în care poate ajunge academician orice cotcodac care se laudă că a găsit găina ce naşte pui vii, au existat şi pe vremea lui Ceauşescu fabrici de diplome. Chiar dacă atunci nu ne puteam făli că am avea universitatea cu cei mai mulţi studenţi din lume, cum avem azi aprozarul de diplome Spiru Haret, existau însă nişte fabrici de ingineri, care dădeau rebuturi cam în aceeaşi proporţie în care le produceau şi uzinele propriu-zise, acelea care alcătuiau mormanul de fiare vechi, numit, de către unii nostalgici, industria românească. De alfel, mormanul de fiare vechi energofag era produs, sub supravegherea mormanului de activişti coprofag, de către mormanul de ingineri bugetofag.

Dacă nu ar fi venit lovitura de stat din decembrie 1989, care i-a propulsat în fruntea reorganizării cadrelor PCR pe inginerii Iliescu şi Roman, tînărul Victor Ciutacu ar fi ajuns, probabil, unul dintre inginerii sau dintre activiştii de partid care ar fi contribuit din plin la expansiunea maşinăriei care transforma, cu un uriaş consum de energie, minereul de fier direct în fier vechi. Lovitura de stat a inginerului de la ape a schimbat însă destinul celor mai mulţi dintre foştii viitori ingineri, aflaţi tocmai atunci pe banda rulantă a fabricilor de ingineri. Unul dintre aceste destine schimbate este şi cel al lui Ciutacu, pe care nu cred că greşesc dacă îl numesc academician-inginer, din moment ce are şi diplomă de inginer şi este şi profesor la (Intact Media) Academy. Pînă la a putea fi numit academician-doctor-inginer mai e doar un pas. Un pas mic pentru Ciutacu, dar mare pentru omenire. Probabil că încă n-a găsit pe cine să omenească pentru a fi făcut şi doctor.

CV-ul lui Ciutacu pare însă mai stufos chiar decît un cazier de multirecidivist vieţaş, aşa că nici nu-mi propun să-