Cocor Media Channel va difuza în direct, pe 26 mai, meciul de box dintre Lucian Bute şi Carl Froch pentru titlul mondial la categoria supermijlocie a International Boxing Federation.
Astfel, cu ocazia meciului lui Bute, iubitorii sportului sunt aşteptaţi în Piaţa Timpului, aflată în imediata vecinătate a magazinului Cocor, de unde vor putea viziona partida pe cele 13 ecrane LED care se întind pe o suprafaţă de 565 metri pătraţi.
"Ne-am propus să aducem la kilometrul zero al Capitalei atât conţinut comercial de calitate, cât şi evenimente importante, de interes pentru publicul larg. Şi cum suprafaţa generoasă a Cocor Media Channel ne permite să facem asta într-un mod foarte vizibil, le oferim oamenilor posibilitatea să urmărească evenimentele preferate, într-un mod neconvenţional", a declarat Carmen Andrei, director Cocor Media Channel.
Cocor Media Channel are deja o tradiţie în transmiterea live a unor evenimente importante. Astfel, în 2011, a fost difuzat meciul de box dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy, precum şi finala turneului feminin de tenis BCR Open şi a BRD Năstase Ţiriac Trophy.
Sâmbătă, sportivul român Lucian Bute îşi pune pentru a zecea oara în joc centura mondială, confruntându-se cu englezul Froch, la el acasă, pe Capital FM Arena din Nottingham, gala începând la ora 21.30, ora României.
Meciul dintre pugiliştii Lucian Bute şi Carl Froch va fi difuzat în direct de postul de televiziune The Money Channel. Televiziunea va difuza o serie de ediţii speciale premergătoare galei de la Nottingham, unde telespectatorii vor putea vedea imagini de la antrenamente şi vor auzi declaraţii de la Lucian Bute şi de la toţi cei implicaţi în desfăşurarea acestui meci.
Lansat în decembrie 2008, în urma unei investiţii de peste 4 milioane euro, Cocor Media Channel oferă o suprafaţă de dif