România va participa la achiziția a 5 drone militare (vehicule aeriene fără pilot și armament) și a centrului de comandă și control aferent, împreună cu alte 13 țări membre NATO: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Germania, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Slovacia, Slovenia si Statele Unite. Sursa: Foto: reuters.com
Decizia de achiziție a fost anunțată duminică de Casa Albă, în prima zi a Summitului de la Chicago. NATO va opera și va asigura mentenanța acestor dispozitive militare din fondurile comune ale celor 28 de aliați.
În momentul de față nu este cunoscută contribuția financiară a țării noastre la acest proiect, despre care președintele Traian Băsescu a evitat să vorbească, atunci când a anunțat adoptarea la summit a conceptului ”Smart defense”.
Potrivit comunicatului remis presei de administrația de la Washington, recentele operațiuni NATO din Libia au scos la iveală un deficit de strângere de informații, supraveghere și misiuni de recunoaștere. Din acest motiv, în cadrul summitului, s-a semnat un contract referitor la dezvoltarea sistemului de supraveghere terestră al NATO.
“Acest tip de înzestrare nu este la îndemâna multor aliați fără ajutorul NATO. Prin împărțirea costurilor, NATO poate furniza o mai bună securitate, la un mai mic, pentru fiecare aliat”, mai precizează comunicatul.
Secretarul general al NATO a anunțat semnarea contractului de achiziție a dronelor, dar nu a precizat țările implicate. ”Dronele le vor da posibilitatea comandanților noștri să identifice amenințări, ținte sau să vadă ce se întâmplă la orizont, în orice moment”, a spus Rasmunssen.
În cadrul ”Smart Defence, NATO a aprobat alte 20 de astfel de proiecte.
CITIȚI ȘI:
România e apărată de rachete balistice