Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocurile Olimpice 2012: Flacăra olimpică s-a stins accidental

Publicat in Romania Libera, luni 21 mai 2012 ·

Flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice de la Londra, care a început sâmbătă un periplu de 70 de zile în Regatul Unit şi în Irlanda, s-a stins pentru prima dată, astăzi, accidental, informează AFP, potrivit Mediafax.

Torţa era ataşată de scaunul cu rotile al sportivului paralimpic David Follett (badminton), când s-a stins brusc, cu puţin înainte de ora 10.00, în regiunea Devon, din sud-vestul Angliei.

"Flacăra s-a stins din cauza unui arzător defectuos. Nu este ceva neobişnuit ca flacăra să se stingă şi acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive, de exemplu în condiţii de vânt foarte puternic. Păstrăm flacăra-mamă în felinare pentru mineri special create, astfel că atunci când torţa se stinge din diverse motive pe parcursul ştafetei o reaprindem de la sursă", a explicat o purtătoare de cuvânt a Comitetului de Organizare a JO.

O torţă de rezervă a fost adusă imediat de reprezentanţii JO-2012 care se aflau în spatele convoiului. Torţa a fost aprinsă de la unul din felinarele cu flacăra-mamă.

Tripul campion olimpic la iahting, Ben Ainslie, a dat start, sâmbătă, periplului din Marea Britanie al torţei olimpice, care se va încheia la Londra, în data de 27 iulie, când va începe competiţia internaţională.

Flacăra olimpică a sosit în Regatul Unit vineri seară, cu o cursă aeriană specială, de la Atena, şi a fost transportată cu elicopterul la Land's End, unde a fost folosită pentru aprinderea torţei.

Aproximativ 8.000 de alergători vor purta torţa pe o distanţă de 12.875 de kilometri pe suprafaţa Regatului Unit şi a Irlandei. Torţa va trece prin cel puţin o mie de oraşe şi sate. Cel mai tânăr membru al ştafetei torţei olimpice are 12 ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani. De asemenea, torţa va fi purtată şi de un tânăr militar care şi-a pierdut picioarele şi un braţ într-o explozie în Afganistan. În medie, torţa va fi purtată î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 24 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vârful maxim al viiturii pe Dunăre se estimează că va fi atins la sfârșitul lunii. Autoritățile, în alertă

Ziua Constanta acum 3 ore
Vârful maxim al viiturii se estimează că va fi atins în jurul datelor de 29-30 septembrie și va avea o valoare de până la 8000 mc/s, informează Apele Române. Debitul pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 22 – 23.09.2024 a f

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 3 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum o ora
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°