Creştin-ortodocşii sunt aşteptaţi, ]n aceast[ dimineață, la slujba de hram a Bisericii „Sf. Constantin şi Elena”, din cartierul Valea Cetății.
Sunt invitaţi 30 de preoţi ortodocşi şi 17 preoţi ai cultelor creştine istorice (romano-catolic, greco-catolic, evanghelic C.A., evanghelic C.A.S.P., reformat, unitarian) din oraşul Braşov, precum şi preşedintele Cultului Mozaic din Braşov. La Sfânta Liturghie vor participa şi credincioşi surdo-muţi din Braşov şi împrejurimi, iar conţinutul Sfintei Liturghii va fi transpus în limbaj mimico-gestual de către doi preoţi specializaţi în comunicarea cu surdo-muţii. Slujba începe la ora 8.00, cu slujba Utreniei, după care, de la 9.30 va fi oficiată Sfânta Liturghie. De la 12.00 va avea loc procesiunea hramului: înconjurarea Bisericii, citirea a 4 pericope evanghelice şi rostirea a 4 ectenii. Programul religios se va încheia cu împărţirea milosteniei de hram şi se încheie în jurul orei 13.00.
Creştin-ortodocşii sunt aşteptaţi, ]n aceast[ dimineață, la slujba de hram a Bisericii „Sf. Constantin şi Elena”, din cartierul Valea Cetății.
Sunt invitaţi 30 de preoţi ortodocşi şi 17 preoţi ai cultelor creştine istorice (romano-catolic, greco-catolic, evanghelic C.A., evanghelic C.A.S.P., reformat, unitarian) din oraşul Braşov, precum şi preşedintele Cultului Mozaic din Braşov. La Sfânta Liturghie vor participa şi credincioşi surdo-muţi din Braşov şi împrejurimi, iar conţinutul Sfintei Liturghii va fi transpus în limbaj mimico-gestual de către doi preoţi specializaţi în comunicarea cu surdo-muţii. Slujba începe la ora 8.00, cu slujba Utreniei, după care, de la 9.30 va fi oficiată Sfânta Liturghie. De la 12.00 va avea loc procesiunea hramului: înconjurarea Bisericii, citirea a 4 pericope evanghelice şi rostirea a 4 ectenii. Programul religios se va încheia cu împărţirea milosteniei de hram şi se încheie în jurul orei