Pentru prima oară, o iniţiativă de promovare a francizei la nivel naţional este lansată în ţara noastră, denumită AZ Franchising Tour, în cadrul căreia, cei interesaţi pot afla direct de la operatorii şi experţii în acest domeniu, informaţii profesionale concrete despre acest sector, potrivit unui comunicat remis redacţiei. O serie de cursuri de bază despre franchising, adresate întreprinzătorilor, studenţilor sau acelora care doresc să înceapă o activitate pe cont propriu, va porni la Bucureşti pe 24 mai şi va continua cu evenimente organizate la Piteşti (30 mai), Constanţa (31 mai), Braşov (1 iunie), Timişoara (6 iunie), Cluj (7 iunie), Galaţi (20 iunie), Iaşi (21 iunie), Craiova (27 iunie) şi din nou la Bucureşti, pe 28 iunie. Pentru prima oară, o iniţiativă de promovare a francizei la nivel naţional este lansată în ţara noastră, denumită AZ Franchising Tour, în cadrul căreia, cei interesaţi pot afla direct de la operatorii şi experţii în acest domeniu, informaţii profesionale concrete despre acest sector, potrivit unui comunicat remis redacţiei. O serie de cursuri de bază despre franchising, adresate întreprinzătorilor, studenţilor sau acelora care doresc să înceapă o activitate pe cont propriu, va porni la Bucureşti pe 24 mai şi va continua cu evenimente organizate la Piteşti (30 mai), Constanţa (31 mai), Braşov (1 iunie), Timişoara (6 iunie), Cluj (7 iunie), Galaţi (20 iunie), Iaşi (21 iunie), Craiova (27 iunie) şi din nou la Bucureşti, pe 28 iunie.