Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu: Premierul îl provoacă pe preşedinte, bagă băţul prin gard!

Publicat in rfi, luni 21 mai 2012 ·

USL caută pretexte pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Premierul Victor Ponta îl provoacă pe şeful statului, bagă băţul prin gard. E mai greu să fii preşedinte-jucător când ai o majoritate ostilă în Parlament. Declaraţiile au fost făcute la RFI de sociologul Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial, fost ministru al Muncii.

Cum va evolua relaţia dintre preşedintele Traian Băsescu şi Guvernul condus de Victor Ponta? Sebastian Lăzăroiu crede că totul depinde de Executiv. "Cred că depinde mai degrabă de membrii Guvernului şi de comportamentul actualului premier, care recunosc că pe mine mă dezamăgeşte pe zi ce trece, pentru că în mod evident îl provoacă pe preşedinte de câte ori are ocazia. Probabil e şi el intrigat că preşedintele nu-i răspunde la multe din... unele dintre ele chiar obrăznicii ale lui Ponta. Preşedintele nu i-a răspuns şi probabil (Ponta) e tot mai intrigat şi tot mai încearcă şi bage băţul prin gard!", spune sociologul.

Traian Băsescu, preşedinte-jucător?

Sebastian Lăzăroiu apreciază că "e mai greu să joci când ai o majoritate ostilă în Parlament şi un premier care pare că refuză colaborarea. E mai greu să joci în contextul ăsta".

Suspendarea preşedintelui: "USL caută pretexte"

Sebastian Lăzăroiu declară că Uniunea Social Liberală caută pretexte pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Fostul consilier prezidenţial vorbeşte despre "o majoritate ostilă, care ameninţă aproape zilnic cu suspendarea şi un premier imatur, pentru că face rău ţării, nu preşedintelui. E posibil la un moment dat să apară... Toate aceste provocări ale lui Ponta, ale lui Marga, cele de la audierile de la comisia de politică externă vin tocmai pentru a-l face pe preşedinte să atace, după care ei vor sări, fiind mult mai populari în sondaje şi vor spune: "uite, preşedintele nu vrea să colaboreze cu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 27 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu - „Voucherele de vacanță rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului”

Ziua Constanta acum o ora
Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului, acestea fiind opţionale. Voucherele de vacantă rămân în vigoare, cu condiţia ca, din 1.600 lei, jumătate să fie contribuţia salariatului

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 27 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°