Întregul continent este scindat în privința problemei grecești, iar liderii europeni dau declarații tot mai imprevizibile
În momentul de față, Grecia este prinsă într-un complicat hățiș politic și social (ba chiar s-ar afla în pragul unui război civil, după cum prevăd apocaliptic unele voci), după ce electoratul și-a pus ștampila pe o constelație de partide anti-austeritate. În paralel, băncile centrale și miniștrii de finanțe din mai multe state avertizează că izgonirea sa din zona euro va deveni inevitabilă, atâta timp cât țara se încăpățânează să nu respecte condițiile economice impuse.
Una dintre cele mai dure amenințări vine chiar din partea președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care a declarat, pentru canalul italian de televiziune SkyTG24, că „dacă un membru nu respectă regulile clubului din care face parte este mai bine să plece - normă valabilă în cazul oricărei instituții, organizații sau proiect“.
Austeritatea, la putere
Jean-Claude Juncker, președintele Eurogroup (grupul miniștrilor de finanțe din Zona Euro) și premierul Luxemburgului, respinge această abordare. La finalul întâlnirii de cinci ore a Eurogroup, domnul Juncker a declarat că „în timpul reuniunii nimeni nu a susținut posibilitatea ca Grecia să părăsească zona euro. Personal, mă opun acestui scenariu. Această monedă comună este deținută de 17 state, iar eu nu iau în considerare, nici măcar pentru o secundă, varianta retragerii Greciei. Discuțiile pe această temă sunt aberante, este vorba doar de propagandă aici. Trebuie să respectăm democrația elenă. Nu pot fi de acord cu felul în care este tratată această țară, cu provocarea opiniei publice grecești, faptul că se acordă sfaturi și indicații acestui stat suveran. Oamenii au votat, iar noi suntem obligați să ținem cont de decizia lor (...) Totuși, cetățenii greci trebuie să înțeleag