Tehnicianul Mihai Stoichiţă a declarat, luni, după o întâlnire cu finanţatorul Gigi Becali, că s-a despărţit de Steaua Bucureşti şi a precizat că speră ca succesorul său, Laurenţiu Reghecampf, să reuşească la conducerea tehnică a formaţiei "roş-albastre".
"Gata, mi-am luat la revedere, dar ne mai revedem pentru că ne-a făcut plăcere să stăm împreună. Doamne fereşte pentru Reghecampf să-mi dea telefon el, patronul, să mă cheme de pe unde oi fi. Le-am spus baftă şi să câştige campionatul anul viitor. De la băieţi mi-am luat de mult la revedere, inclusiv aseară. M-au impresionat şi în avion când mi-au cântat şi m-au rugat să rămân, dar le-am spus că am venit să-i ajut pe o perioadă determinată. Acest al treilea mandat la Steaua a fost foarte bun pentru mine", a spus Stoichiţă.
Mihai Stoichiţă consideră că Laurenţiu Reghecampf este un antrenor talentat, dar îl sfãtuieşte să fie abil pentru a reuşi la Steaua: "Reghecampf trebuie să fie extrem de atent, să-şi gestioneze comportamentul la o echipă mare. Trebuie să fie extrem de abil pentru a se descurca. E tânăr, talentat şi de viitor. Sper că va reuşi, pentru că este unul dintre băieţii la care am ţinut foarte mult când eram antrenor la Steaua".
Mihai Stoichiţă, în vârstă de 58 de ani, a preluat Steaua la 27 martie, după demisia lui Ilie Stan, şi sun conducerea sa echipa a terminat actualul sezon pe locul trei.
Laurenţiu Reghecampf, în vârstă de 36 de ani, a antrenat în acest an formaţia Concordia Chiajna şi a terminat campionatul pe locul nouă, după ce la finalul turul se afla pe poziţia a 17-a.
Tehnicianul Mihai Stoichiţă a declarat, luni, după o întâlnire cu finanţatorul Gigi Becali, că s-a despărţit de Steaua Bucureşti şi a precizat că speră ca succesorul său, Laurenţiu Reghecampf, să reuşească la conducerea tehnică a formaţiei "roş-albastre".
"Gata, mi-am luat la revedere, dar